Bilantul meu pe anul 2017 vine tarziu, niciodata nu mi-am rezumat anul atat de tarziu! Dar asta este o dovada a cum mi-a fost anul. Daca pana acum am crezut ca sunt prinsa in multe, anul acesta am depasit orice limita, orice record, orice practica de mentinut sanatatea mentala.
Lucrez non stop. Si in 10 parti. Si in weekend. Dorm, beau o cafea tare si lucrez iar. Fara oprire. Cu mici pauze de vacante, in care nu ma opresc fizic, ci ma solicit si mai mult, dar in care ma deconectez scurt, imi iau vibe-ul bun si ma reintorc la treaba. Pauzele sunt parca facute pentru a munci mai cu spor apoi, nu pentru odihna. Mi se pare rasfat sa prind  o seara libera sau un somn mai lung de duminica.
Dar sa le iau pe rand, sa vad ce am realizat, cum am crescut si cum m-am imbunatatit anul asta.

Din ianuarie imi amintesc ca l-am inceput in Sighisoara, cu gasca vesela, ca am tot petrecut cu gasca in weekend-uri, ca a fost multa zapada, multa, multa si a fost frumos, ca am lucrat din greu la MIB, ca am facut o drumetie superba la Diham cu un grup foarte mare de oameni pe care nu ii stiam, intr-o excursie superba.
Desigur, munca multa in fiecare luna la gradi, bricolaje saptamanal + MIB.

Februarie a fost cu o scurta vacanta in Germania, in Berlin, munca la MIB, cu vizita alor mei in Bucuresti pentru a o sarbatori pe mama si pe Andra, iar cu gasca.

Martie a venit cu provocarea de a tine un seminar despre Montessori la Universitatea din Bacau, in fata a unui auditoriu de aprox 100 de persoane. Dar cea mai mare provocare a fost ca soacra-mea a fost in public. Mari emotii....multa treaba.
In martie am lucrat mult la MIB, examene, corecturi, discutii, iar corecturi.
Martie a venit cu o dezamagire - cu o pereche de parinti tampiti de-a dreptul si nemilosi si neintelegatori de la gradi, pe care i-am dat afara dupa foarteee multa munca cu ei si diponibilitate si timp din partea noastra, dar care erau deja distructivi la adresa noastra si ca urmare au aruncat cu noroi in noi, in mine. Dar nu au reusit foarte mult, caci toti ceilalti parinti mi-au sarit in aparare si au scris despre mine niste lucruri minunate, m-a sunat si mi-au trimis cele mai frumoase mesaje, mi-au spus ca ma iubesc, ca ma sustin, iar pe acei parinti i-au pus la zid, i-au facut sa le para rau pentru ce au facut si sa plece cu coada intre picioare. Binile invinge! :)
Sfarsitul lui martie ne-a dus la Constanta, la ziua lui Bubotski, unde am petrecut niste momente cu gasca de te ung pe suflet si pe rana. Unde ne-am jucat ratele si vanatorii pe strada, beer pong pana radeam ca prostii, unde am cantat ca nebunii noaptea, in curte, Pisica neagra a lui Pasarea Colibri, cand m-am hotarat ca eu vreau sa iau impreuna cu oamenii astia o casuta, cabanuta...ceva, ca sa putem avea locul nostru si astfel de momente toata viata! Nu curand, dar e in plan.

In aprilie am hotarat sa particip pentru ultima data la un proiect de schimb de experienta Erasmus, la care nu mai fusesem de 10 ani si acum era ultima mea sansa, inainte de a implini 30 de ani si de a nu mai fi compatibil cu astfel de proiecte in calitate de participant. Dar pana sa ajung in tari straine cu proiectul, am fost de Paste la Bacau, am facut focul in soba, am adus trotineta lui Cristi de cand era mic, trotineta pe care am si inceput sa o folosesc ocazional, ceea ce imi doream de mult.
Apoi am plecat in exchange. Si daca tot aveam cateva zile libere pentru vacanta de Paste, am profitat de plecare si mi-am luat cateva zile extra pentru a face o calatorie de una singura. Proiectul fiind in Lithuania, eu am maximizat ocazia si am vizitat si Letonia. Si bine am facut! M-am plimbat de una singura pe strazile Rigai la pas, am colindat locurile lor frumoase cu harta in mana si m-am descurcat cu totul excelent, mi-am luat timp sa observ oamenii, lucrurile care ma inconjurau, sa merg incet, sa ascult zumzetul strazilor si a ceea ce se intampla in jur, fara muzica in ureche, sa imi beau cafeaua dimineata singura in parc, sa imi ascult gandurile, sa intru singura in bar pentru un black balsam (bautura buuuna cu alcooooool - pentru cand voi fi baba si nu imi voi mai aminti ce inseamna), sa incerc un desert cu usturoi, sa mananc "supa roz" pe saturate... A fost o calatorie cu mine, in mine, cu empatie, compansiune, acceptare si iubire.
Apoi am ajuns in Lithuania. Si am cunoscut niste oameni superbi, minunati si grozavi, care mi s-au lipit pentru totdeauna si foarte tare pe suflet. Ah, cat de minunati!
Marea provocare a mea aici a fost sa ma vad eu pe mine. Nu am mai fost eu, fara Cristi, de mult, cam de cand suntem impreuna. Si nu ma refer la saptamanile cand eu plecam la Praga sa studiez sau cand el era plecat cu munca sau cand mai ieseam cate o seara cu fetele/baietii. Ci la o experienta complexa. Si cum nu pot petrece luni departe de el, de munca, am avut nevoie de o situatie ce surprinde o astfel de experienta - asa cum un exchange poate face - o experienta intensa, concentrata, ce naste in cateva zile relatii care se contruiesc intr-un ritm accelerat, care escaladeaza si duc fiecare acolo unde lasam sa duca o relatie si in viata - in situatii de stres, de frustrari, de bucurie.
Si am crescut in ultimul timp, m-am dezvoltat, dar fiind mereu cu Cristi, nu imi mai dadeam seama cum sunt eu singura si cat sunt eu si cat sunt eu cu el, cat am preluat de la el, cat ma schimb in functie de faptul ca nu ma prezint singura in fata altora, ci intr-o pereche in care individualitatile noastre sunt usor amestecate. Ah, ce dor imi era sa ma vad asa, nu ma mai vazusem de 8 ani. Si a fost bine! Am fost iubita tare in grup, am fost apreciata si mai tare, am legat relatii foarte frumase, am fost intr-un fel protejata si rasfatata grupului - toata lumea imi facea mici cadouri, vorbe dulci,  primeam mereu bautura gratis ca oamenii voiau sa imi faca cinste, oamenii voiau sa petreaca mereu timp cu mine, imi cautau compania mereu. Am plecat impacata cu mine, mi-a placut cum am ajuns si am plecat cu feeling-ul ca sunt un om destul de misto.

In mai ne-am bucurat alaturi de Oana si Sorin, la cununia lor civila.
In mai am luat decizia surprinzatoare sa nu mai mergem in Vama de 1 mai, sa rupem lantul. Dupa atatia ani de mers in Vama, cred ca am incheiat frumos traditia, culminand cu nunta noastra de la mare. Si acum am zis ca e timpul sa spunem stop si sa ne reorientam. Abia intoarsa din Lithuania, n-am avut timp de mare lucru caci munca incepea, asa ca am petrecut asa, de o zi, cu cativa prieteni, in parc, la Crangasi. Cu lumea care facea mici in jurul nostru si oameni care mancau seminte si ascultau muzica la maxim din masina. N-am crezut vreodata ca imi voi face 1 maiul in parc, la Crangasi, dar na...am facut-o si pe asta. Faina si utila experienta! Dar sa nu se mai repete! O data in viata...
Prin mai am inceput colaborarea cu Muzeul Natianol de Arta, in calitate de pedagog consultant pentru un proiect ce presupune aducerea copiilor in muzeu sau muzeul la ei, in scoli. Mare provocare! Oameni noi, diferiti, idei foarte diferite! Si eu, muncind din greu si incercand sa fac o treaba buna!
In mai, mai stiu ca am lucrat foarte muuuuult la lucrarea de licenta, la prezentari care urmau sa se intample in iunie.

Si a venit iunie.... am organizat in iunie si Ziua Copilului, cu Alumni FNO, din nou. Si primul baby shower - o petrecere pentru viitorul David.
Si apoi iunie a venit cu alte 2 prezentari-provocari mari si munca fara oprire. Prima a fost sa vorbesc unui grup mare de parinti, la Institutul Montessori. Cu eveniment, cu inscrieri, cu promovare...in toata regula! Pfu, ce prezentare... A, plus un numar de cadre didactice prezente in sala sa invete. Emotii, munca..dar a fost bine!
Si apoi invitatie la Oradea sa vorbesc despre Montessori. Calatorii cu avionul, camera de hotel (de cetate) great, cu plimbari, mese festive pentru mine etc. Tot tacamul.
Si aici a fost bine tare. Prezentarea a iesit faina.
Si apoi am mers la baile Felix, am redescoperit ce inseamna baile. Nu mai fusesem de cand eram copil, dar acum le vedeam diferit, din alta perspectiva. Acum aveam nevoie de relaxare, cand eram copil le vedeam doar ca pe o posibilitate de balaceala.
In iunie am invatat foarte, foarte mult. Pt examenul final de la Pedagogie. Si a fost foarte frustrant sa invat chestiile alea explicate cu un limbaj de lemn, nefolositoare si pe alocuri bazaconii. Dar am trecut cu bine, mi-am spalat rusinea de la ultimul examen de licenta si dupa multa munca, a venit si zecele.
Iar la sfarsitul lunii, asteptandu-ma parca cuminte sa termin cu nebunia examenelor, a venit cel mai asteptat baiat - David! Si l-am mosit, l-am dus acasa pe el si pe minunatii lui parinti, m-am bucurat de faptul ca e acum parte din viata noastra! Sa traiasca grozavia mult si bine! Si parintii alaturi de el! Si sa-i mai faca un fratior!

Iulie a venit ca de fiecare data cu tabara. Si mi-am dus matzele mele in tabara. Si eu m-am intors cu o mare - si singura raceala din acest an.
Dar iulie a fost cu muuulte evadari din Bucuresti. A urmat weekend cu piscina, ca de fiecare data, pentru a ma reface dupa tabara, weekend cu cortul pe plaja, la mare - si am ajuns in sfarsit in Vadu, weekend cu traseu la munte - si am facut in sfarsit Jepii - si aia mici si aia mari.
La Vadu am trait printre cele mai frumoase momente de anul trecut. Cu imaginea tatalui care se juca cu baietelul in fata, cu o carte buna in mana, cu o cafea si midii de la pescarie, cu mancat conserva in cort, cu plimbare lunga si singura dimineata pe mal, cu stat la bere pana tarziu pe plaja, cu tot.
Si Jepii.. cu bocancii mei profi Mammut, cu oameni minunati, cu pizza homemade de mine pentru toata lumea, cu super febra musculara, cu peisaje de m-au lasat spechless, cu cafea la Piatra Arsa (da, iar cafea, bucuria mea cea maaaare din ultimii an), cu expozitia de picturi de la Cantacuzino de a doua zi, cu o asteptata si dezamagitoare plimbare la Cascada Urlatoare, dar bucuria de a fi bifat-o pe lista, cu tot.
In iulie m-am inscris la master, dar despre asta vorbesc mai tarziu.

August a fost absolut minunat! Am plecat intr-un tur de vizitat tari - am trecut si vizitat scurt Serbia, - Belgrad si apoi prin Slovenia - Ljubljana, am luat la rand orasele mari din Italia si am ajuns in mult asteptatul Cinque Terre, am mancat lasagna in Florenta si am trait dezamagirea de a se fi inchis Galeriile Uffizi in ziua in care eu am vizitat orasul ce le gazduieste, am zabovit in Venetia si ale ei imprejurimi - Murano, Burano, am trecut si prin mult prea aglomeratul Pisa, ne-am plimbat prin superbul Lucca, am fost in sfarsit cateva zile la mare in Croatia unde pedalam zilnic pe biciclete in drum spre plaja superbe, cu pietre albe, cu paduri de pini, cu liniste, iar apoi am ajuns in alt loc unde imi doream de mult sa ajung - la festivalul Sziget, in Budapesta. Uf, in Ungaria am trait cea mai mare dezamagire legata de oameni. Obisnuita ca mereu unde merg sa intalnesc oameni minunati, foarte buni, cu care ne facem reciprocc viata mai frumoasa, in Ungaria am dat de foarte multi oameni cu intentii rele, care nu voiau decat sa ne jupoaie de bani. Vai si ce lucuri urate faceau pentru bani - minteau in ultimul hal toti chelnerii, incercau non stop sa ne fraiereasca cu zambetul pe buze, am simtit ca trebuie sa fiu in permanenta in garda si ca oricand se poate intampla ceva. Urat sentiment., nu am mai experimentat asa ceva niciodata. Festivalul a fost ok, nu grozav, am pierdut din cauza organizarii nume mari in concerte, pe Tom Odell care trebuia sa ne cante "Grow old with me", atmosfera de la festival nu am trait-o din plin din aceleasi motive... A fost ok cu totul, dar nu wow.
Din Ungaria am poposit cateva zile in Cheile Nerei, superba zona, care m-a linistit din nou. Ochiul Beiului a fost superb, insa cascada Bigar nu m-a dat pe spate. Aici imi doream de mult sa ajung de asemenea si ca toate atractiile turistice prezente pe lista mea de asteptare de mult si facute anul acesta, m-au dezamagit usor. Cu siguranta are legatura cu asteptarile mele care erau mari si cu siguranta are legatura cu faima castigata de aceste locuri si numarul mare de turisti si promovarea care aduce cu ea comercializarea sub toate formele si fuga dupa bani exploatata la maxim in zonele astea si astfel si-au pierdut farmecul.
Apoi am ajuns in Straja, acolo unde o bucata din inima mea este. Ajunsesem si in urma cu 2 luni in tabara, acum am ajuns cu cei mai draguti oameni - cu gasca toata, sa ii sarbatorim pe Dasha si Valters si a lor nunta.
M-am intors in Bucuresti, am inceput serviciul si am fost la botezul lui Mihnea, baietelul lui Claus.

Septembrie a venit cu piticii mei frumosi si armoniosi. S-au intors copiii la gradi si m-au completat ca om caci nu sunt completa fara partea aceasta din viata mea.
Septembrie ne-a lasat sa ne mai bucuram de vara, asa ca am fugit din nou la mare, de data asta in Bulgaria, la Shabla, cu cortul si cu prieteni misto. Inainte sa ajungem in Shabla ne-am oprit scurt in Vama, unde nu credeam ca mai ajung anul asta. Suficient timp cat sa ma cert cu oamenii care au monopolizat plaja cu sezlongurile lor, sa ma asez si sa ma ridic de la masa de la pescarie unde lua o vesnicie sa fii servit cu mancare, ciorba de peste nu mai aveau si preturile au ajuns nesimtite de-a dreptul. Mi-am amintit brusc de ce nu imi mai place in Vama. Mi-am facut totusi o codita colorata din ate, cat sa nu uit ca mai e in mine spiritul asta, m-am vazut cu multa lume inamplator, am facut o baie si am plecat. Am ajuns in Shabla, unde am montat cortul si unde am trait momente minunate.
Weekend-ul care a urmat l-am sarbatorit pe Cristi si am invitat prietenii la munte, pentru un nou traseu montan. Am facut Branele si am ajuns in sfarsit si la Crucea Eroilor unde mi-a placut, am coborat de data asta pe Jepii Mici, data trecuta ii urcaseram, am baut o cafea cu gasca 2, gasca maaare venita pentru Cristi la Cantacuzino, in gradina, am gatit pentru prieteni weekend-ul acela si am facut cinste cu multa bautura; a fost superb!
In septembrie am participat la nunta Oanei cu Sorin si la botezul Micutului pentru care am organizat cu mul drag un candy bar. A fost minunat sa traiesc momentele astea alaturi de Oana. Septembrie a venit cu alte prilejuri de a sta alaturi de Micut, momente frumoase, cu rasete in hohote si cu conectare umana.

In octombrie am inceput masterul si o mare provocare in viata mea. Din octombrie timpul meu personal a devenit total inexistent si din octombrie muncesc fara oprire, fara weekend, dar cu mult spor.
In octombrie am cunoscut oameni noi la masterul acesta, m-am redescoperit pe mine si in alte posturi si am inceput sa lucrez la mine mult, sa cresc si sa ma dezvolt personal si profesional, sa duc lupte existentiale cu mine din punct de vedere emotional. In octombrie, intr-un timp foarte scurt am ajuns ca nu mai stiam cine si cum sunt, nu eram multumita cu mine, aveam framantari si se transformau usor in frustrari.
Am inteles usor ca e un nou capitol in viata mea, cresc mult acum, invat si mai mult, ma completez profesional, ma provoc personal, ma las sa fiu vulnerabila, ma analizez, ma autodepasesc si invat sa am compasiune fata de mine. Iar oamenii de la master ma iubesc atat de mult! Doar eu nu vad asa.
In octombrie am avut deadline pentru proiectul cu muzeul. Uf, si cat am mai muncit....cat stres si cate emotii..
Inceputul de octombrie mi-a adus mari provocari in relatia cu Cristi, trecand prin momente dificile, iesind la suprafata fricile lui, frustrarile, partea dark si resfangandu-se asupra mea. In aceeasi perioada, putin inainte, am aflat si ca matusa mea are cancer si probabil se va stinge in scurt timp. Am suferit foarte tare, fiind primul membru din familia mea care probabil ne va parasi. E stabila momentan, dar nu stiu pentru cat timp.
Nimeni in afara de Andra nu mi-a fost alaturi, nici macar Cristi, in perioada asta, in legatura cu tot. Ci si-au pus toti nevoile lor in fata si mi-au cerut ajutor fara oprire. Mi-au cerut timp, atentie, pe mine, fie ca stiau sau nu de perioada mea. Si m-am daruit lor. Dar am ars eu pentru a oferi altora lumina, m-am consumat foarte mult in perioada aceea si astfel mi-am pierdut temporar rabdarea pentru oameni, bunavointa, dragul de ei. Nu mai am pur si simplu ce sa ofer. Nici pe Cristi nu mai vreau sa il mai ajut in vreun fel. E datoria lui sa isi rezolve propriile afaceri. Eu am devenit prea vulnerabila, prea fragila sa mai pot sustine pe cineva. Eu trebuie doar sa am grija sa nu ma sparg in mii de cioburi, sa ma tin impreuna si chiar daca poate nu mai vreau sa ofer lumina, macar sa nu ma sting.
In octombrie am muncit foarte mult - la gradi - am avut examen de titularizare, am devenit mentor si am avut in permanenta om la clasa la practica, la Institut, la master, am avut prezentari cu parintii.
A fost greu octombrie.

Noiembrie l-am inceput cu un traseu nebun, greu si periculos - am urcat pe Valea Alba, spre Caraiman - traseu de vale, abrupt, neamenajat, cu zapada, gheata, cu pioleti si coarda, cu momente de panica pentru viata altora la propriu, cu o vointa puternica din partea mea de a urca si a depasi toate obstacolele din traseu si din viata mea existene in acel moment, cu ajutor oferit lui Cristi in mod frecvent pentru a trece peste momente dificile - la propriu si la figurat, cu dovada a felului meu de a fi - muncitor, perseverent, acceptand conditii grele daca ele exista, imbratisand progresul si urcand si mergand inainte, fara incetare.
Noiembrie a fost plin. Oameni noi, experiente noi, trasee noi, o noua eu.
Eu am avut un singur scop - sa fac 30 de ani. Mi-am facut cel mai mic bagaj si am plecat in calatorie. Destinatie - Maroc. Opriri si vizite - Madrid si Milano.
Masa luata in sa zicem un fel de piata in Madrid, cu delicatese si bauturi bune, berile cu tapas luate seara, masa luata in fata lacului Como, cu patura pe noi si cu paste delicioase, felul de pizza mancat in Milano, vizita in submarin...totul a fost ..awww.
Si Maroc... cu piata mare si colorata, cu mirosul de piele de camila, cu fresh-urile de portocale dese, cu sucul de curmale, cu tajine, cu vizita la gradinita si experienta de a ma juca cu vreo 30 de copii marocani, cu Medina, cu intalniri cu oameni din toata lumea si conversatii interesante, cu ceaiul de menta proaspata, cu casele berbere, cu uleiul de argan, cu vizita la mare si cu o masa delicioasa de produse marine, cu o noua cultura, o noua religie, noi obiceiuri, cu momente unice.

Decembrie a fost fuleratoare. Nu stiu cum a trecut. Cu minunatele 30 de cadouri facute si impachetate frumos de Andra asteptandu-ma acasa, cu atmosfera superba creata pentru picii mei pentru Mos Nicolae, cu colindatori la gradi, cu orez cu lapte, cu casute de biscuiti, cu Befana, cu botezul Mariei, fata Marianei, cu atmosfera de sarbatoare doar la gradi, caci acasa n-am avut timp nici sa scot decoratiunile de Craciun, cu master, cu munca foarte multa, fara ajutor din partea colegilor de munca si lasata singura sa trag la caruta, cu revolta mea legata de oameni si renuntarea oferirii mele, cu totul, colegilor apropiati, din potriva, o distantare si o raceala fata de ei, cu anuntul imbucurator al Ancai de a fi insarcinata, cu vizita acasa, cu intalnirea cu tusa, prima intalnire de cand a inceput chimioterapia si astfel cu intalnirea cu o matusa imbatranita cu 20 de ani parca, cheala, fara dantura, imobilizata intr-un scaun cu rotile, cu evenimentele traite cu Nelu, care din cauza alcoolului a trecut prin niste momete urate cu familia si cu el, cu reintalnirea cu verisorii plecati in Anglia si petrecut cu ei seri faine, cu jucatul cu ai mei Dixit si petrecut momete unice impreuna, cu mers la ski in Straja si intalnt acolo cu multi prieteni, cu prima vacanta de Craciun cand am de lucru cu mine.
Si apoi plecat la Gura Teghii, pentru a petrece Revelionul cu gasca + oameni noi, unde satula de atatea traite, am avut curaj sa spun tare, inca de la prima intalnire, fara sa imi pese de impresia pe care o fac oamenilor noi, ceea ce nu e ok si sa le marturisesc tare ce ma deranjeaza, unde nu am mai stat sa ii fac sa se simta bine pe oamenii care nu fac un pas in privinta asta si am avut grija de mine, sa ma simt ok si sa nu ma sacrific foarte mult pentru cei ce nu fac nimic pentru grup, pentru cei nesimtiti si care sunt obisnuiti sa li se faca chestii sau sa primeasca totul de-a gata. Eu mi-am facut partea, chiar mai mult decat partea mea de multe ori, dar nu cu costul autosacrificiului. Am avut nevoie sa ma protejez putin, sunt in continuare foarte vulnerabila.
Apoi am luat-o la plimbare pe deal in sus cu cativa prieteni si am cunoscut cei mai frumosi oameni si de la ei am primit cel mai mare dar din acest an,  - credinta in bine, in bunatate, in iubire, acceptare si daruire. Oamenii astia ne-au chemat in casa lor fara sa ne cunoasca, au scos pe masa tot ce au avut mai bun de mancat - am mancat cel mai bun soric, cea mai buna carne afumata de porc, de la porcul abia taiat, au scos paharele frumoase si ne-au pus in ele tuica fiarta, au scos cel mai bun vin si l-au impartit cu noi, ne-au dat din timpul lor, din sufletul lor. Oamenii astia nu ne cunoasteau, iar noi eram o mana de copii colindand aiurea pe ulita, oamenii astia ne-au tratat cu multa incredere, ne-au creat  sentimentul de a fi valorosi, oamenii astia erau simpli - ea fusese femeie de serviciu, el paznic, au crescut copii si nepoti si cresteau inca o fata de 30 de ani, cu handicap. Si o tratau cu atata iubire, cu atata respect, o valorizau si incurajau mereu.
Cea mai mare lectie de viata am avut-o de la oamenii astia si cel mai frumos mod de a incheia acest an.  Si a fost cel mai frumos moment din 2017 trait. Cel mai sincer, firesc si deosebit moment.
Si Andra. Pentru ca am realizat anul asta ca e singurul om fara care nu as putea trai. E singura care ma cunoaste in toate formele mele, care ma iubeste fara conditii si care e langa mine oricand, in orice fel, cu orice pret.
Doar in cele doua cazuri am vazut in 2017 iubirea fara conditii dupa care alerg de cand ma stiu. Nici macar la mine nu am vazut-o. Si desigur, la mama, tata si bunica, dar e by default si de departe.

Ma intreb acum cum am reusit sa fac atatea intr-un an, cate chestii am trait, cate momente de toate felurile - si grele, si frumoase, cati oameni am cunoscut, cate experiente, cat am crescut anul acesta!
Cu mult sacrificiu. Cu foarte multa munca. Chiar daca aici am povestit momentele de vacanta mai mult, caci ele au fost diferite si au adus ceva nou, cele mai multe momente au fost de munca. Dar e rutina, e zilnic, e foarte placut si iubesc tare in continuare ce fac, dar nu a fost ceva diferit.
Am dormit cate 7 ore pe noapte pentru a ma asigura ca rezist, am baut mereu cafea dimineata si indiferent de ce s-a intamplat, nu m-am lasat foarte mult afectata emotional, ci am mers mai departe. Viata trebuie sa mearga inainte. Corpul meu se revolta adesea - fac mereu herpes la buza, mi-au iesit peste albe pe corp, dar nu ma las. Nu am stat nicio zi in pat din cauza bolii, mi-am permis sa mananc orice, oricand, chiar daca sunt meeega prostii. Mi-am facut ombre, ma imbrac mereu dragut si ma ingrijesc, ma uit la seriale pentru a adormi - The Heck, Big Bang Theory au fost cu precadere urmarite in 2017, mi-a murit papagalul, nu m-am ocupat de pregatit si aranjat mese pentru prieteni, ies la bere ocazional, pot sa beau singura o sticla de vin in momente de sarbatoare si sunt absolut ok din punct de vedere al ametelii, m-am ametit o data cu shot-uri multe baute in timp scurt si am vomat cuminte acasa si am fost mahmura a doua zi, am baut suc de catina si sfecla sa rezist in restul anului, am primit colectia lui Freud, am facut cadouri frumoase.
A fost un an plin, in care nu m-am oprit si nu am irosit timpul fara rost, a fost un an in care am cunoscut mai bine bucuria care vine din multa munca si autodepasire si am invatat mai mult ca oricand ce multe lucruri mai am de invatat.
As vrea sa pun poze aici pentru fiecare luna, dar ca niciodata, anul acesta nu am avut cand sa ma ocup de poze si am fotografiile stranse din tot anul pe toate laptopurile si calculatoarele din casa si gradinita. Ah, mi-am luat in sfarsit un laptop mic, pe care il iau usor cu ine peste tot, cand am nevoie. Cu 3 lapopuri persoale, un calculator in casa - al lui Cristi si un laptop si calculator la gradi, eu sunt cam imprastiata in toate.

Pentru anul ce urmeaza am multe obiective. Intr-o ordine aproximativa, vreau sa imi dau definitivatul, vreau sa imi inchei dezvoltarea profesionala pentru o perioada, sa iau o pauza si sa ma concentrez pe viata personala in a doua jumatate. Vreau sa incep terapia, vreau sa fac pelerinajul spre Santiago de Compostela singura, pentru a ma cunoaste mai bine, pentru a purta o discutie lunga cu mine, pentru a ma impaca cu mine daca mai e ceva ce resping, pentru a incheia socotelile cu mine copil, adolescent si pentru a incepe sa ma dezvolt eu ca mama. Vreau sa raman insarcinata in ultimele luni ale anului, vreau sa avem un nou apartament caruia sa ii spun acasa, vreau sa am grija si timp pentru mine in a doua jumatate a anului, sa fac lucruri neimportante pentru cariera dar care ma linistesc, ma calmeaza, vreau sa ma opresc din munca. Dar asta in a doua parte a anului. Pana atunci trag tare.

Este cel mai lung si prost post despre bilantul unui an. Desigur, daca aveam mai mult timp, scriam un post mai scurt. Dar am scris, fara sa gandesc prea mult, impulsiv, fara oprire, tot ce mi-a venit in minte. Poate ca e un exercitiu bun.

2017 a fost un an grozav! A fost anul in care am simtit ca am crescut tare. Il inchei impacata, cu recunostinta si multumire. Oricum a fost, a fost bine.



Later edit - Acum vad ca am avut si obiective pe anul acesta, 2017. Ia sa vedem:

Pentru 2017 imi propun sa am grija de mine.  HA! HA! HA!
Sa merg la terapie si homeopatie. Sa imi fac analize medicale, controalele de rutina.  Not even close. 
Sa spun ceea ce ma raneste celor care o fac. Sa ma impac cu trecutul.   UuU...din greuuu! Bifat! 1 din 3! Chiar am zis eu asta - prima parte? Tare! Se pare ca subconstientul meu functioneaza!