am o mareee pofta sa beau. bere, vin, shoturi, gin. pe rand. shoturi+bere; shoturi+gin si tot asa.
sa ma ametesc usor, dar putin mai mult decat de obicei. si sa o iau de la inceput.
si sa mananc chestii gatite de altii. cu sau fara foc, nu-mi pasa. momentan.
weekendul asta mi-am facut incalzirea. si pentru ca weekendul asta a inceput mai devreme, se cadea ca si incalzirea sa inceapa la fel. joi am savurat niste roze din California. acasa, in pat, la film cu niste bruschete.
vineri noaptea am continuat cu bere si ceva cafea+rom in friend's pub la karaoke. m-a luat usor de cap si am comandat si niste broccoli si am fost ok.
sambata am dat-o pe vin. putin, rosu, sec. la restaurant, pe lipscani. slabut, nu prea m-a luat. cu niste crap alaturi, mamaliguta, usturoi. poate de asta.
astazi ii chill. maine e luni si am luat-o usor: lasagna cu somon, iar acum niste punch de mere, biscuiti de ghimbir. alt film si ploaie afara. ca in vremurile bune.
am uitat cum e sa iesi in weekend, sa vii de la munca si sa faci pur si simplu ce vrei, sa te uiti la un film de 2 ore, sa dormi. cate 12 ore pe noapte am dormit weekendul asta. atat de obosita am fost. si nu mi-e suficient. tot ce mi-am permis in ultimul timp a fost un simpsons de 20 minute, o iesire de genul "trebuie" datorita invitatiilor ce trebuiau imperios onorate, 5, maxim 6 ore de somn pe noapte si cam atat. cartile si cursurile in mana in absolut fiecare minut din ultimele 6 luni. dar ma uit in urma si sunt multumita.
ciudat, dar nu mi-e dor, asa cum credeam ca imi va fi. imi va lipsi praga, dar sunt atatea alte capitale ce ma asteapta. si mai ales, atatea puburi. shoturile de care vorbeam inca nu le-am devorat. dar se anunta deja weekendul viitor cu film la videoproiector, cu prieteni langa, pizza si cred ca pun si de o bauta. caci am o mareee pofta sa beau. si sa petrec. pan' la anu'. caci e acusi.
sa ma ametesc usor, dar putin mai mult decat de obicei. si sa o iau de la inceput.
si sa mananc chestii gatite de altii. cu sau fara foc, nu-mi pasa. momentan.
weekendul asta mi-am facut incalzirea. si pentru ca weekendul asta a inceput mai devreme, se cadea ca si incalzirea sa inceapa la fel. joi am savurat niste roze din California. acasa, in pat, la film cu niste bruschete.
vineri noaptea am continuat cu bere si ceva cafea+rom in friend's pub la karaoke. m-a luat usor de cap si am comandat si niste broccoli si am fost ok.
sambata am dat-o pe vin. putin, rosu, sec. la restaurant, pe lipscani. slabut, nu prea m-a luat. cu niste crap alaturi, mamaliguta, usturoi. poate de asta.
astazi ii chill. maine e luni si am luat-o usor: lasagna cu somon, iar acum niste punch de mere, biscuiti de ghimbir. alt film si ploaie afara. ca in vremurile bune.
am uitat cum e sa iesi in weekend, sa vii de la munca si sa faci pur si simplu ce vrei, sa te uiti la un film de 2 ore, sa dormi. cate 12 ore pe noapte am dormit weekendul asta. atat de obosita am fost. si nu mi-e suficient. tot ce mi-am permis in ultimul timp a fost un simpsons de 20 minute, o iesire de genul "trebuie" datorita invitatiilor ce trebuiau imperios onorate, 5, maxim 6 ore de somn pe noapte si cam atat. cartile si cursurile in mana in absolut fiecare minut din ultimele 6 luni. dar ma uit in urma si sunt multumita.
ciudat, dar nu mi-e dor, asa cum credeam ca imi va fi. imi va lipsi praga, dar sunt atatea alte capitale ce ma asteapta. si mai ales, atatea puburi. shoturile de care vorbeam inca nu le-am devorat. dar se anunta deja weekendul viitor cu film la videoproiector, cu prieteni langa, pizza si cred ca pun si de o bauta. caci am o mareee pofta sa beau. si sa petrec. pan' la anu'. caci e acusi.
uneori incercam sa imi imaginez viata fara anumite persoane in ea pentru o lunga perioada de timp. cat de lunga? relativ. depinde cat de draga ti-e persoana. sunt invers proportionale.
ma speriam. credeam ca imi va fi greu sa o fac.
dar viata te invata ca o poti face. nu te anunta si asta e bine ca nu te sperie, nu stii la ce sa te astepti pentru ca nu crezi ca ar trebui sa te astepti la ceva. si-ti traiesti ziua fara sa stii ca de fapt nu vei mai intalni omul acela 6 luni, 1 an sau 2. si e usor caci azi crezi ca poate maine il vei vedea, poate in weekend vine la tine. si e chiar usor asa, trec zilele si saptamanile si tu mai crezi. si tarziu te uiti in spate si-ti dai seama ca a trecut TIMP. cat? relativ. depinde de cat de draga ti-e persoana.
multe lucruri par mai mari si mai grele decat credem ca umerii nostri pot suporta. dar ce frumos e cand viata rade de tine, de planurile tale, de limitele tale si iti arata mereu ca se poate mai mult, ca poti mai mult. e dureros sa stii ca poti asa mult caci asta presupune incercari mari. dar la sfarsitul zilei, al lunilor, al anului, e totusi frumos pentru tine, desi dureros pentru relatia ta cu acea persoana.
depinde totusi cat de draga ti-e persoana.
ma speriam. credeam ca imi va fi greu sa o fac.
dar viata te invata ca o poti face. nu te anunta si asta e bine ca nu te sperie, nu stii la ce sa te astepti pentru ca nu crezi ca ar trebui sa te astepti la ceva. si-ti traiesti ziua fara sa stii ca de fapt nu vei mai intalni omul acela 6 luni, 1 an sau 2. si e usor caci azi crezi ca poate maine il vei vedea, poate in weekend vine la tine. si e chiar usor asa, trec zilele si saptamanile si tu mai crezi. si tarziu te uiti in spate si-ti dai seama ca a trecut TIMP. cat? relativ. depinde de cat de draga ti-e persoana.
multe lucruri par mai mari si mai grele decat credem ca umerii nostri pot suporta. dar ce frumos e cand viata rade de tine, de planurile tale, de limitele tale si iti arata mereu ca se poate mai mult, ca poti mai mult. e dureros sa stii ca poti asa mult caci asta presupune incercari mari. dar la sfarsitul zilei, al lunilor, al anului, e totusi frumos pentru tine, desi dureros pentru relatia ta cu acea persoana.
depinde totusi cat de draga ti-e persoana.
anul asta, noiembrie nu-mi fu usor. trecutu-mi-a cu multe sentimente de toate felurile prima parte a lunii. sunt inca putin ravasita si parca strig la cei din jur si le cert pornirile. de fapt, pe mine ma cert prin ei. prin el.
incerc sa-mi tin radacina infipta. uneori e greu. vanul bate cu putere, pamantul e scormonit. sunt totusi infipta si-mi sug seva cu aceeasi obisnuita si monotona traditie. flori in copac in noiembrie nu sunt.
asa mi-e inima amu. incarcata si grea.
prea multa iubire primesc si nu stiu sa o gestionez. izvoarele sunt prea multe si asta ma sperie.
sufletul in schimb mi-e pregatit de sarbatoare. de care, nu stiu exact. c-o fi absolvirea, o fi 25 pe 25, craciunul.
azi am fost cu fetele la biserica. cea sus, pe deal, din lemn si micuta. o carare prin padure, plina de banci si felinare este drumul spre biserica. cu aer rece si frunze multe pe jos. lumini o mie dinspre oras si o priveliste de iarna cu praga cea cocheta.
pe drum, inapoi, am cantat colinde. ne-am pozat, apoi le-am impodobit fetelor urechile inghetate cu cercei made by me sa fie frumoase la examenele ce urmeaza. unele au maine, altele poimaine. eu a treia zi. dupa scripturi.:)
anul asta sunt departe de toata lumea de ziua mea. voi fi cu fetele la festivitatea de absolvire. familia mi-e in tara, eu mi-s in alta. dar daca ar fi sa aleg pe altcineva, in afara de familie, cu care sa imi petrec anul asta ziua, tot pe ele le-as alege. am petrecut in ultimul an si jumatate momente cu ele ce au sa-mi fie toata viata motive de bucurie. corect imi pare sa petrec cu ele, cu cele ce mi-au fost alaturi in procesul acesta frumos la care am luat parte. doamne ca tare dragi imi sunt! doamne ca tare o sa-mi lipseasca!
aici, orasul a intrat deja in perioada craciunului. de mult chiar. tare ne mai grabim noi oamenii sa traim! anul asta, imi petrec craciunul acasa, cu andra cu tot. de 3 ani n-am mai fost toti la masa. vom fi amandoua cu ai nostri scumpi sortiti si cu familiile lor cu tot. mama si tata in primul rand, care gandesc deja meniul, decorurile, pregatesc casa si pe ei. pe bunica alaturi si va fi perfect!
cam astea sunt sarbatorile pentru care ma pregatesc. in trecut, mai era una, dar anul acesta invitatia mi s-a ratacit, iar eu oricum sunt departe si examene programate am in acea zi. cu regret o spun, dar resemnata.
sa ne fie bine! sa traim si sa ne bucuram de un alt sweet november! ca la anu, cine stie ce'om mai face.
incerc sa-mi tin radacina infipta. uneori e greu. vanul bate cu putere, pamantul e scormonit. sunt totusi infipta si-mi sug seva cu aceeasi obisnuita si monotona traditie. flori in copac in noiembrie nu sunt.
asa mi-e inima amu. incarcata si grea.
prea multa iubire primesc si nu stiu sa o gestionez. izvoarele sunt prea multe si asta ma sperie.
sufletul in schimb mi-e pregatit de sarbatoare. de care, nu stiu exact. c-o fi absolvirea, o fi 25 pe 25, craciunul.
azi am fost cu fetele la biserica. cea sus, pe deal, din lemn si micuta. o carare prin padure, plina de banci si felinare este drumul spre biserica. cu aer rece si frunze multe pe jos. lumini o mie dinspre oras si o priveliste de iarna cu praga cea cocheta.
pe drum, inapoi, am cantat colinde. ne-am pozat, apoi le-am impodobit fetelor urechile inghetate cu cercei made by me sa fie frumoase la examenele ce urmeaza. unele au maine, altele poimaine. eu a treia zi. dupa scripturi.:)
anul asta sunt departe de toata lumea de ziua mea. voi fi cu fetele la festivitatea de absolvire. familia mi-e in tara, eu mi-s in alta. dar daca ar fi sa aleg pe altcineva, in afara de familie, cu care sa imi petrec anul asta ziua, tot pe ele le-as alege. am petrecut in ultimul an si jumatate momente cu ele ce au sa-mi fie toata viata motive de bucurie. corect imi pare sa petrec cu ele, cu cele ce mi-au fost alaturi in procesul acesta frumos la care am luat parte. doamne ca tare dragi imi sunt! doamne ca tare o sa-mi lipseasca!
aici, orasul a intrat deja in perioada craciunului. de mult chiar. tare ne mai grabim noi oamenii sa traim! anul asta, imi petrec craciunul acasa, cu andra cu tot. de 3 ani n-am mai fost toti la masa. vom fi amandoua cu ai nostri scumpi sortiti si cu familiile lor cu tot. mama si tata in primul rand, care gandesc deja meniul, decorurile, pregatesc casa si pe ei. pe bunica alaturi si va fi perfect!
cam astea sunt sarbatorile pentru care ma pregatesc. in trecut, mai era una, dar anul acesta invitatia mi s-a ratacit, iar eu oricum sunt departe si examene programate am in acea zi. cu regret o spun, dar resemnata.
sa ne fie bine! sa traim si sa ne bucuram de un alt sweet november! ca la anu, cine stie ce'om mai face.
in ultimul timp caut cu disperare oameni care sa ma motiveze, sa ma inspire. mi-e teama ca nu mai gasesc. doar citesc despre ei, dar printre cunostinte, prieteni nu am mai vazut de mult. era o vreme cand eram inconjurata de astfel de oameni. nu incetam sa invat de la ei. e adevarat ca am crescut si asteptarile la fel, dar nu asta este motivul. nu mai vad oameni pasionati, oameni care cred in ceva. fiecare pare incurcat de superficialul vietii de zi cu zi. mi-e dor de o vorba buna la o timisoreana. mi-e dor de un prieten cu care simpla existenta era psihanaliza, unde discutiile erau ridicate la rang de stiinta. de oameni care schimba ceva.
nici eu nu mai sunt asa. cel putin, imi place sa cred ca eram asa. sunt putin mancata de evolutie si progres. tehnologic, caci as vorbi de regres cand e vorba de firea omului.
simt ca nu mi-e locul aici. vreau atat de mult si n-am loc sa-mi desfac aipile sa pot zbura.
se termina cursul si asta ma sperie groaznic. o parte din mine e in praga si acolo va ramane. va trebui sa rup din mine la sfarsitul lunii, de buna voie caci altfel mai grav ar fi. un gand nebun ma bate sa raman cu totul acolo. dar viata mea e totusi aici. am mai taiat din mine si am lasat bucatica in paris. si doruri puternice si nostalgie ma incearca si talpa-mi arde uneori sa fug acolo.
iubiri din trecut, iubiri neinmplinite si neintelese imi dau tarcoale. ma zvarcolesc caci ma macina si nu stiu de ce. imi promit "the american dream" ca mi se adevereste. casa cu curte imi trece zilnic de zeci de ori prin fata ochilor si ma intreaba in limba ei cea englezeasca daca poftesc. ma ademeneste cu: "watching sun rise over northern minnesota is beautiful. should be here."
nu raspund si ma intreb unde mi-e locul. caci pentru prima data as fugi pe pamant strain si mi-as indeparta ia.
nici eu nu mai sunt asa. cel putin, imi place sa cred ca eram asa. sunt putin mancata de evolutie si progres. tehnologic, caci as vorbi de regres cand e vorba de firea omului.
simt ca nu mi-e locul aici. vreau atat de mult si n-am loc sa-mi desfac aipile sa pot zbura.
se termina cursul si asta ma sperie groaznic. o parte din mine e in praga si acolo va ramane. va trebui sa rup din mine la sfarsitul lunii, de buna voie caci altfel mai grav ar fi. un gand nebun ma bate sa raman cu totul acolo. dar viata mea e totusi aici. am mai taiat din mine si am lasat bucatica in paris. si doruri puternice si nostalgie ma incearca si talpa-mi arde uneori sa fug acolo.
iubiri din trecut, iubiri neinmplinite si neintelese imi dau tarcoale. ma zvarcolesc caci ma macina si nu stiu de ce. imi promit "the american dream" ca mi se adevereste. casa cu curte imi trece zilnic de zeci de ori prin fata ochilor si ma intreaba in limba ei cea englezeasca daca poftesc. ma ademeneste cu: "watching sun rise over northern minnesota is beautiful. should be here."
nu raspund si ma intreb unde mi-e locul. caci pentru prima data as fugi pe pamant strain si mi-as indeparta ia.
Catina cu miere si polen, shakeuri cu patrunjel/salata verde+banane/struguri/ananas, apa multa, ceai alb, suc de portoale, de mere, lapte de migdale/nuci/susan, sucuri de orz, ceva spirulina, zeama goala din supe, suc de rosii de la bunica, socata si ginerata, cu putin noroc bors si braga, albumul de matematica mereu deschis, "It feels so good" pe youtube, ceva mai putin net, somn linistitor de 7 ore, trezit inaintea alarmei, iubit Cristi! Cam atat timp de 2 saptamani, cu speranta si indrazneala. Fara mancare solida, fara cearta, fara tarat din pat dimineata, fara injurat (posibil!), fara sa-mi plang oboseala (necesar!). Un strop de lamaie, niste Metallica pe langa, iubit Cristi!
prima zi cica e mai grea. si a trecut.
prima zi cica e mai grea. si a trecut.
din seria duminicilor la care visam....dovleac copt, cartofi dulci, bors gustos, apa cu busuioc si in asteptare de prieteni pentru masa de pranz. eu....doar in asteptare de prieteni, masa de pranz nu ma mai incanta. simplu e perfect pentru mine si niste felii de dovleac m-au purtat azi prin toate starile de bine. pranzul? cu de toate cum ne sta bine cand ne vin oameni in casa. +tort delicios de ananas pentru sarbatorit!
uneori sunt atat de obosita, incat mi-e greu sa ma mai bucur de simpla-mi existenta si in clipele astea tanjesc extrem de tare la cateva zile la tara. la tara oricui are un pat vechi, o perna tare, o plapuma grea, niste pamant si noroi in curte, un pom/un tufis/o buruiana langa casa, o bucata de drum fara asfalt; iar daca este si o fantana in sat, ma declar norocoasa. sa indraznesc sa visez si la un cocos?
in momentul asta as renunta pentru o luna total la nepretuitu', valorosu' si preaiubitu' meu laptop pentru o seara la tara. chiar si daca nu este nici macar o matza sau o gaina in curtea vecinului.
in momentul asta as renunta pentru o luna total la nepretuitu', valorosu' si preaiubitu' meu laptop pentru o seara la tara. chiar si daca nu este nici macar o matza sau o gaina in curtea vecinului.
Duminica dimineata...cu frig si ploaie...cu Iris in winamp...cu prieteni ramasi la noi peste noapte...cu omleta, zacusca trimisa de mama ieri, cu clatite americane, cu ceai cald si bere unii, cu plapuma proaspat scoasa de la naftalina, cu un film vechi....cu ganduri ce ma bantuie din partea reprimarilor trimise, cu fantezie si imaginatie, cu o usoara nostalgie......cu mine si planurile mele.
e doar un mini post ce-si are rostul de a-mi aminti de aceasta faina duminica la care sper aproape saptamanal sa se mai petreaca pentru ca imaginea prietenilor desenata de Cristi de dimineata pe tabla din bucataire e totusi efemera.
e doar un mini post ce-si are rostul de a-mi aminti de aceasta faina duminica la care sper aproape saptamanal sa se mai petreaca pentru ca imaginea prietenilor desenata de Cristi de dimineata pe tabla din bucataire e totusi efemera.
cam asa e treaba cu noi doi cand ne certam.
” Intr-o zi, un profesor înţelept puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul
-Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
-Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final,inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.”
the pui has been examinat, cum imi spune cristi.
gata examenele.
frumoase! mi-am dat seama ca stiu foarte multe lucruri in domeniul meu, extrem de multe pentru nivelul la care sunt. asta este bine, de acum nu pot merge decat inainte!
astazi m-am rasfatat.
de dimineata m-am dus putin la biserica, sa mi-L caut pe Cel ce m-a sustinut cel mai mult in toata treaba asta cu examenele si trainingul intens in care am intrat. este o bisericuta ortodoxa mica din lemn pe un deal, unde aerul este curat, iarba verde si Dumnezeu mai aproape. am spus impreuna crezul, nu mai stiam daca il mai stiu. am ascultat predica si am incercat sa o transfer si la zilele de luni pana vineri. o delicioasa placinta cu varza si marar am primit la sfarsit de la o tanti cu naframa si gura mare. am mai urcat un pic dealul si am vazut intreaga praga de acolo. o bijuterie praga asta, un oras plin de istorie si cultura.
am mers usor pe jos spre centru. am facut la pas frumosul charles bridge si ne-am oprit pe el unde o gasca de barbati nu tocmai tineri si asta le dadea un farmec aparte erau in plina desfasurare a unei sesiuni jazz. erau precum trupa de motani instrumentalisti din doamna si vagabontul. au cantat a wonderful world a lui louis armstrong si in timpul asta stateam pe pod si priveam vaporasele care treceau, elegantele lebede si pasari de tot felul, balonul cu aer cald ridicat si oameni in el care isi inaltau visele odata cu el, castelul in stanga pe deal, zeci de oameni care se pozau in jurul meu si vorbeau zeci de limbi; iar eu oprisem timpul in loc si ma lasam incalzita de soare. eram intr-o pelerina rosie cu lebede, cu fusta neagra si ciorapi negri datorita carora soarele imi ardea asa placut picioarele, parul usor ciufulit si chipul palid. cu un sentiment de pace sufleteasca, implinire si fericire, iar saxofonul suna intr-un mare stil. m-am plimbat usor pe stradutele din centru impreuna cu izabela, intruchiparea bunatatii si a senitatii ce mi-a facut ziua asta si mai frumoasa. cultura era in strada la tot pasul. statuile miscatoare erau si mai inventive decat de obicei, oameni suspendati in aer, alte concerte de muzica buna, baloane de sapun cu diametrul de un metru, magazine zeci si cateva cumparaturi. era ultima zi din septembrie, un septembrie nebun si cu nopti scurte. acum nu simt decat nevoia de a dormi vreo 3 zile in continuu. fetele au plecat, sunt singura in camera de hotel, eu cu gandurile si linistea mea. pana maine seara voi sta in pat, ma voi uita la filme, voi dormi si atat. maine seara iau avionul spre cristi, spre copii, spre familie, spre casa.
in noiembrie o iau de la capat.....
pana atunci ma bucur de un fel de a mai trai una din cele mai frumoase zile.
gata examenele.
frumoase! mi-am dat seama ca stiu foarte multe lucruri in domeniul meu, extrem de multe pentru nivelul la care sunt. asta este bine, de acum nu pot merge decat inainte!
astazi m-am rasfatat.
de dimineata m-am dus putin la biserica, sa mi-L caut pe Cel ce m-a sustinut cel mai mult in toata treaba asta cu examenele si trainingul intens in care am intrat. este o bisericuta ortodoxa mica din lemn pe un deal, unde aerul este curat, iarba verde si Dumnezeu mai aproape. am spus impreuna crezul, nu mai stiam daca il mai stiu. am ascultat predica si am incercat sa o transfer si la zilele de luni pana vineri. o delicioasa placinta cu varza si marar am primit la sfarsit de la o tanti cu naframa si gura mare. am mai urcat un pic dealul si am vazut intreaga praga de acolo. o bijuterie praga asta, un oras plin de istorie si cultura.
am mers usor pe jos spre centru. am facut la pas frumosul charles bridge si ne-am oprit pe el unde o gasca de barbati nu tocmai tineri si asta le dadea un farmec aparte erau in plina desfasurare a unei sesiuni jazz. erau precum trupa de motani instrumentalisti din doamna si vagabontul. au cantat a wonderful world a lui louis armstrong si in timpul asta stateam pe pod si priveam vaporasele care treceau, elegantele lebede si pasari de tot felul, balonul cu aer cald ridicat si oameni in el care isi inaltau visele odata cu el, castelul in stanga pe deal, zeci de oameni care se pozau in jurul meu si vorbeau zeci de limbi; iar eu oprisem timpul in loc si ma lasam incalzita de soare. eram intr-o pelerina rosie cu lebede, cu fusta neagra si ciorapi negri datorita carora soarele imi ardea asa placut picioarele, parul usor ciufulit si chipul palid. cu un sentiment de pace sufleteasca, implinire si fericire, iar saxofonul suna intr-un mare stil. m-am plimbat usor pe stradutele din centru impreuna cu izabela, intruchiparea bunatatii si a senitatii ce mi-a facut ziua asta si mai frumoasa. cultura era in strada la tot pasul. statuile miscatoare erau si mai inventive decat de obicei, oameni suspendati in aer, alte concerte de muzica buna, baloane de sapun cu diametrul de un metru, magazine zeci si cateva cumparaturi. era ultima zi din septembrie, un septembrie nebun si cu nopti scurte. acum nu simt decat nevoia de a dormi vreo 3 zile in continuu. fetele au plecat, sunt singura in camera de hotel, eu cu gandurile si linistea mea. pana maine seara voi sta in pat, ma voi uita la filme, voi dormi si atat. maine seara iau avionul spre cristi, spre copii, spre familie, spre casa.
in noiembrie o iau de la capat.....
azi m-am simtit iubita. am avut nevoie de asta.
in cateva ore am unul dintre cele mai importante examene din viata.
un prieten cu care nu mai vorbisem de ani m-a sunat sa ma auda. m-a incarcat cu energie.
apoi au fost prieteni ce mi-au transmis ganduri de bine, iar un barbat mi-a spus ca se va ruga sa fie bine. ce frumoas e cand un barbat spune asta.
ai mei bineinteles aproape de mine. mama mi-a trimis flori virtuale si m-a inveselit cu poze si alintaturi. bubulina si buburuza la ordinea zilei. zilele astea mi-am amintit cum obisnuia sa ne spuna mereu cand eu si Andra eram mici: voi sunteti copii doriti si facuti din iubire. poate datorita vorbelor ei ma simt asa iubita, in general.
maine e ziua lui tata si ii ofer cadou un examen mare promovat cu mare succes!
si ofer multumiri tuturor pentru sustinere.
cristi?
scriu cu pixul lui maine examenul.....e aici, chiar daca 1 500 km ne despart.
ce bine e cand ii ai pe cei dragi alaturi! pe aproape toti.
in cateva ore am unul dintre cele mai importante examene din viata.
un prieten cu care nu mai vorbisem de ani m-a sunat sa ma auda. m-a incarcat cu energie.
apoi au fost prieteni ce mi-au transmis ganduri de bine, iar un barbat mi-a spus ca se va ruga sa fie bine. ce frumoas e cand un barbat spune asta.
ai mei bineinteles aproape de mine. mama mi-a trimis flori virtuale si m-a inveselit cu poze si alintaturi. bubulina si buburuza la ordinea zilei. zilele astea mi-am amintit cum obisnuia sa ne spuna mereu cand eu si Andra eram mici: voi sunteti copii doriti si facuti din iubire. poate datorita vorbelor ei ma simt asa iubita, in general.
maine e ziua lui tata si ii ofer cadou un examen mare promovat cu mare succes!
si ofer multumiri tuturor pentru sustinere.
cristi?
scriu cu pixul lui maine examenul.....e aici, chiar daca 1 500 km ne despart.
ce bine e cand ii ai pe cei dragi alaturi! pe aproape toti.
cand sa spui stop:
- vietii in 2
- unei relatii de prietenie
- unui job
?
este intrebarea care me preocupa in ultimul timp.
nu vorbesc despre
- o relatie superficiala
- o amicitie
- un job oarecare.
vorbesc despre
- iubire
- prietenii solide
- pasiune.
plus putina incurcatura, dezamagire. cat este necesar, firesc si omenesc.
sau poate mai mult. nu stiu. nu stiu cat e firesc. si atunci intreb:
cand sa te opresti in aceste situatii?
care e limita?
cand se spune stop?
sau mai simplu:
cat sa-mi ajustez asteptarile?
cat sa cred in povesti?
cand sa spun stop?
- vietii in 2
- unei relatii de prietenie
- unui job
?
este intrebarea care me preocupa in ultimul timp.
nu vorbesc despre
- o relatie superficiala
- o amicitie
- un job oarecare.
vorbesc despre
- iubire
- prietenii solide
- pasiune.
plus putina incurcatura, dezamagire. cat este necesar, firesc si omenesc.
sau poate mai mult. nu stiu. nu stiu cat e firesc. si atunci intreb:
cand sa te opresti in aceste situatii?
care e limita?
cand se spune stop?
sau mai simplu:
cat sa-mi ajustez asteptarile?
cat sa cred in povesti?
cand sa spun stop?
In meniul telefonului Nokia este o optiune simpla si utila uneori - mesajele sabloane.
De exemplu: "Sunt in sedinta, va sun eu mai tarziu"; "Intarzii, voi fi acolo la" (care este foarte util!), "Ne vedem la", etc. Unul mi-a atras atentia in mod deosebit: Si eu te iubesc. Mi-a venit in cap urmatoarea imagine: un barbat la 30 si ceva de ani, in costum, la birou, intre 2 telefoane, 5 sedinte si un brunch, raspunde nevestei cu acest mesaj sablon. Nevasta - tinerica si inalta, cu buze subtiri si chip frumos este acasa, probabil cu fetita de 2 ani si pastreaza flacara vie in relatie cu cate un mesaj in care ii spune ce a facut aia mica si ca il iubeste. Apoi mi-a venit in minte un cuplu in care el, usor dezinteresat de relatii serioase si pirostrii si usor interesat de dame variate si colorate, raspunde cu acest mesaj sablon iubitei lui cu care este de 5 ani si care isi face planuri de casatorie cu el. El le asculta si aproba. Nu propune.
Pentru ambele cazuri mi-a parut rau. Nu stiu de ce in viziunea mea femeile trimit mesajele cu "te iubesc" si barbatii raspund folosind sabloanele "Si eu te iubesc". Sa fie oare faptul ca si eu sunt femeie? :)
Mi s-a parut nepotrivit sa gasesc un astfel de mesaj la sabloane.
Dar un mesaj sablon cu "Te iubesc" mi se pare ok. E deja un gest de curaj, de lipsa de orgoliu uneori, de daruire cand ii trimiti cuiva un mesaj cu "te iubesc", fie el si sablon. E important faptul ca ii spui lucrul asta si nu cum ii spui. Deci raspunsul "si eu te iubesc" i se atribuie persoanei bineinteles, dar raspunzi gestului. Prin urmare, nu poti raspunde unui gest cu ceva standard si fara pic de efort din partea ta. Acum intervine si "cum", cum raspunzi. E ca si cum cumperi un buchet de flori pentru a-l darui unei persoane pe care o placi. Tu nu ai plantat florile, nu le-ai crescut, dar nu asta conteaza, ci faptul ca ai curaj sa e oferi, sa te exprimi. Cum iti raspunde fata este acum important, caci daca ea iti da ca semn de multumire o cutie de ciocolata doar pentru ca i-ai dat tu flori nu e tocmai ok. Ei ii lipseste gestul si e firesc sa nu ii apartina ei, dar ei ii apartine modul de a raspunde gestului. Si nu o poti face doar cu un send la un sablon de genul : "si eu te iubesc" sau cu o cutie de raffaello, fie ea "mai presus de cuvinte". Uite ca nu e.
De exemplu: "Sunt in sedinta, va sun eu mai tarziu"; "Intarzii, voi fi acolo la" (care este foarte util!), "Ne vedem la", etc. Unul mi-a atras atentia in mod deosebit: Si eu te iubesc. Mi-a venit in cap urmatoarea imagine: un barbat la 30 si ceva de ani, in costum, la birou, intre 2 telefoane, 5 sedinte si un brunch, raspunde nevestei cu acest mesaj sablon. Nevasta - tinerica si inalta, cu buze subtiri si chip frumos este acasa, probabil cu fetita de 2 ani si pastreaza flacara vie in relatie cu cate un mesaj in care ii spune ce a facut aia mica si ca il iubeste. Apoi mi-a venit in minte un cuplu in care el, usor dezinteresat de relatii serioase si pirostrii si usor interesat de dame variate si colorate, raspunde cu acest mesaj sablon iubitei lui cu care este de 5 ani si care isi face planuri de casatorie cu el. El le asculta si aproba. Nu propune.
Pentru ambele cazuri mi-a parut rau. Nu stiu de ce in viziunea mea femeile trimit mesajele cu "te iubesc" si barbatii raspund folosind sabloanele "Si eu te iubesc". Sa fie oare faptul ca si eu sunt femeie? :)
Mi s-a parut nepotrivit sa gasesc un astfel de mesaj la sabloane.
Dar un mesaj sablon cu "Te iubesc" mi se pare ok. E deja un gest de curaj, de lipsa de orgoliu uneori, de daruire cand ii trimiti cuiva un mesaj cu "te iubesc", fie el si sablon. E important faptul ca ii spui lucrul asta si nu cum ii spui. Deci raspunsul "si eu te iubesc" i se atribuie persoanei bineinteles, dar raspunzi gestului. Prin urmare, nu poti raspunde unui gest cu ceva standard si fara pic de efort din partea ta. Acum intervine si "cum", cum raspunzi. E ca si cum cumperi un buchet de flori pentru a-l darui unei persoane pe care o placi. Tu nu ai plantat florile, nu le-ai crescut, dar nu asta conteaza, ci faptul ca ai curaj sa e oferi, sa te exprimi. Cum iti raspunde fata este acum important, caci daca ea iti da ca semn de multumire o cutie de ciocolata doar pentru ca i-ai dat tu flori nu e tocmai ok. Ei ii lipseste gestul si e firesc sa nu ii apartina ei, dar ei ii apartine modul de a raspunde gestului. Si nu o poti face doar cu un send la un sablon de genul : "si eu te iubesc" sau cu o cutie de raffaello, fie ea "mai presus de cuvinte". Uite ca nu e.
in urma cu ceva timp am renuntat sa ma mai numesc un copil. pot spune ca metamorfoza s-a infaptuit si m-am transformat usor si cu grija intr-o femeie. da, o femeie care iubeste.
mi-am incheiat socotelile cu copilaria, mi-am retrait-o in simulari si mi-am luat adio de la ea in conditii pasnice. o singura afacere insa a ramas neincheiata: inghetata polar.
imi aminteam forma ei - ca pachetul de unt si gustul divin. atat! ca era de vanilie, ciocolata nu stiu. stiu doar ca era spectacol!
am oftat mult dupa ea si am incercat sa gasesc oameni care au cunoscut-o si pe care i-a sedus si apoi parasit precum a facut cu mine. voiam sa-mi mai vars din durere, sa ma inteleaga cineva si sa-mi aline dorul. nu am gasit. am povestit in stanga si in dreapta de ea, in sate si orase. nimeni nu auzise si nu vazuse nimic.
ajunsese o iluzie, o inghetata morgana si pentru o vreme ajunsesem sa cred ca de fapt e un rod al imaginatiei mele, o plasmuire a eului meu pentru a trece mai usor peste momentele din copilarie cand tata nu ma lasa sa mananc nimic inghetat. si cand adevarul incepeam sa il cred, cand inghetata era acceptatat ca un mecanism de aparare al eului, cand gandul imi era impacat si eu resemnata - iat-o: in frigiderul din supermarket! in acelasi pachet in forma de unt, cu acelasi nume, cu aceeasi consistenta de se topeste jumate si o lingi de pe degete si ambalaj!
am luat din fiecare aroma cate una; vanilie, ciocolata si banane. vanilie! asta era cea pe care o cautam ca o nebuna. bineinteles ca am mancat-o de pe degete, de pe ambalaj si de pe mine.
as minti daca as spune ca de atunci o cumpar si o consum mereu. ar fi un happy end, dar nu e asa.
si totusi.
uite asa mi-am incheiat afacerile cu copilaria, sunt gata. da, stiu...voi fi mereu copilul cuiva, in suflet sunt tot copil si bla bla. eu vorbesc de realitate acum. si realitatea e ca am devenit femeie. femeie gata de a da nastere unui copil. in suflet si in trup. doar ca aleg sa mai astept. dar sunt gata.
oare ce se mai intampla cu Koukou-roukou si Kiss?
mi-am incheiat socotelile cu copilaria, mi-am retrait-o in simulari si mi-am luat adio de la ea in conditii pasnice. o singura afacere insa a ramas neincheiata: inghetata polar.
imi aminteam forma ei - ca pachetul de unt si gustul divin. atat! ca era de vanilie, ciocolata nu stiu. stiu doar ca era spectacol!
am oftat mult dupa ea si am incercat sa gasesc oameni care au cunoscut-o si pe care i-a sedus si apoi parasit precum a facut cu mine. voiam sa-mi mai vars din durere, sa ma inteleaga cineva si sa-mi aline dorul. nu am gasit. am povestit in stanga si in dreapta de ea, in sate si orase. nimeni nu auzise si nu vazuse nimic.
ajunsese o iluzie, o inghetata morgana si pentru o vreme ajunsesem sa cred ca de fapt e un rod al imaginatiei mele, o plasmuire a eului meu pentru a trece mai usor peste momentele din copilarie cand tata nu ma lasa sa mananc nimic inghetat. si cand adevarul incepeam sa il cred, cand inghetata era acceptatat ca un mecanism de aparare al eului, cand gandul imi era impacat si eu resemnata - iat-o: in frigiderul din supermarket! in acelasi pachet in forma de unt, cu acelasi nume, cu aceeasi consistenta de se topeste jumate si o lingi de pe degete si ambalaj!
am luat din fiecare aroma cate una; vanilie, ciocolata si banane. vanilie! asta era cea pe care o cautam ca o nebuna. bineinteles ca am mancat-o de pe degete, de pe ambalaj si de pe mine.
as minti daca as spune ca de atunci o cumpar si o consum mereu. ar fi un happy end, dar nu e asa.
si totusi.
uite asa mi-am incheiat afacerile cu copilaria, sunt gata. da, stiu...voi fi mereu copilul cuiva, in suflet sunt tot copil si bla bla. eu vorbesc de realitate acum. si realitatea e ca am devenit femeie. femeie gata de a da nastere unui copil. in suflet si in trup. doar ca aleg sa mai astept. dar sunt gata.
oare ce se mai intampla cu Koukou-roukou si Kiss?
ma zvarcolesc in ultimul timp in incercarea de a mai iubi oamenii asa cum o faceam. de a-i crede si de a nu-i judeca. de a-i lua ca atare.
nu stiu daca o mai fac. nu stiu daca mai stiu sa o fac.
am devenit mai dura poate, mai exigenta. nu mai accept asa usor si oricum. nu mai gasesc omului scuze si nu mai incerc sa il inteleg. nu-i mai accept indiferenta. pentru ca aici e inceputul si sfarsitul. in indiferenta. caci atunci cand o simt nu mai incerc sa o atac cum faceam odata. pentru o vreme parca antidotul ei eram si tare ma luptam cu ea. acum cand o simt cum ataca, ma retrag. ma doare tare caci o vad la cei dragi si atunci ma inchid in mine si sufar. in tacere si pe ascuns. imi scot iar capul dupa un timp pretinzand ca nimic nu s-a intamplat si o iau de la inceput. e ok o perioada. si iar apare ea, ranjindu-mi si batjocorindu-ma ca a triumfat.
eu nu mai lupt. nu mai vreau. cad in cealalta extrema si lupt fara cauza.
insa ma astept ca ceilalti sa o tina in cusca, in lanturi dure si cu lacate o mie.
eu spun stop.
tu ai spus de mult.
nu stiu daca o mai fac. nu stiu daca mai stiu sa o fac.
am devenit mai dura poate, mai exigenta. nu mai accept asa usor si oricum. nu mai gasesc omului scuze si nu mai incerc sa il inteleg. nu-i mai accept indiferenta. pentru ca aici e inceputul si sfarsitul. in indiferenta. caci atunci cand o simt nu mai incerc sa o atac cum faceam odata. pentru o vreme parca antidotul ei eram si tare ma luptam cu ea. acum cand o simt cum ataca, ma retrag. ma doare tare caci o vad la cei dragi si atunci ma inchid in mine si sufar. in tacere si pe ascuns. imi scot iar capul dupa un timp pretinzand ca nimic nu s-a intamplat si o iau de la inceput. e ok o perioada. si iar apare ea, ranjindu-mi si batjocorindu-ma ca a triumfat.
eu nu mai lupt. nu mai vreau. cad in cealalta extrema si lupt fara cauza.
insa ma astept ca ceilalti sa o tina in cusca, in lanturi dure si cu lacate o mie.
eu spun stop.
tu ai spus de mult.
potluck la gradi
Dragi parinti,
In primul rand pe voi va invitam,Dar nici de bunici nu uitam.
Fratii mici? Negresit!
La un picnic nemaintalnit!
In zi senina de joi,
Cand e ciresaru' in toi,
Sa fie la MKB in gradina,
Pe la 11, pe lumina.
De vrem sa fie ospat,
Sa participam cu toti!
O maslina, o sardina,
Ca s'avem o masa plina!
Copiii ca sa-i indulciti,
Coca dulce le serviti.
Iar de vreti sa-i hidratati,
Apa nu uitati sa luati.
Noi tare ne bucuram
De banchetul ce il dam,
Ca petrecem impreuna
Cu zambet si voie buna.
Pe toti va asteptam,
Bucate bune sa gustam,
Pe indelete sa vorbim
Si pe copii sa ii cinstim.
De ceva vreme consum mancare raw vegana. Nu in totalitate, dar preponderent.
Multe plante crude, seminte, nuci, smoothie verde, deserturi naturale si incantatoare, multa apa!
Ideea este sa mananci cat mai aproape de natura.
Nu vreau sa vorbesc despre efectele foarte benefice pentru trup. E in van! Ci vreau sa mentionez ca de cand am dat-o pe cu raw ma simt mai curata, mai libera, mai FERICITA! Si mai aproape de Dumnezeu. E o chestiune ciudata cum stilul de hrana conteaza si influenteaza relatia cu divinitatea. Ciudat, dar adevarat.
Delicios! Asa as descrie stilul asta. Nu este doar un stil de a manca, e un stil de viata. Te schimba ca om si iti schimba putin conceptiile. Te invata sa fii mai calculat si mai putin lacom, fara sa fac referire la nutritie.
Cineva spunea ca atunci cand ajungi sa fii raw, nu mai pui pe corpul tau nimic din ce nu ai pune si in gura. Asa e. Inveti sa iti respecti corpul, sa o arzi natural si in exterior. De fapt nu o arzi, caci focul incercam sa il excludem! Nu mai esti dependent de mancarea gatita, iar in relatia ta cu mancarea nu mai esti sclav. Mancatul compulsiv este total exclus, iar hrana iti devine medicament si nu doar aliment sau fals ajutor. Te conecteaza o leaca mai tare cu tine insuti. Si e bine. Tare.
O minte sanatoasa intr-un corp sanatos? Raw este un raspuns (iar eu zic raspunsul) pentru amandoua.
Eu? Eu sunt indrawgostita raw de tot!
Multe plante crude, seminte, nuci, smoothie verde, deserturi naturale si incantatoare, multa apa!
Ideea este sa mananci cat mai aproape de natura.
Nu vreau sa vorbesc despre efectele foarte benefice pentru trup. E in van! Ci vreau sa mentionez ca de cand am dat-o pe cu raw ma simt mai curata, mai libera, mai FERICITA! Si mai aproape de Dumnezeu. E o chestiune ciudata cum stilul de hrana conteaza si influenteaza relatia cu divinitatea. Ciudat, dar adevarat.
Delicios! Asa as descrie stilul asta. Nu este doar un stil de a manca, e un stil de viata. Te schimba ca om si iti schimba putin conceptiile. Te invata sa fii mai calculat si mai putin lacom, fara sa fac referire la nutritie.
Cineva spunea ca atunci cand ajungi sa fii raw, nu mai pui pe corpul tau nimic din ce nu ai pune si in gura. Asa e. Inveti sa iti respecti corpul, sa o arzi natural si in exterior. De fapt nu o arzi, caci focul incercam sa il excludem! Nu mai esti dependent de mancarea gatita, iar in relatia ta cu mancarea nu mai esti sclav. Mancatul compulsiv este total exclus, iar hrana iti devine medicament si nu doar aliment sau fals ajutor. Te conecteaza o leaca mai tare cu tine insuti. Si e bine. Tare.
O minte sanatoasa intr-un corp sanatos? Raw este un raspuns (iar eu zic raspunsul) pentru amandoua.
Eu? Eu sunt indrawgostita raw de tot!
Ma bate tot mai tare gandul de a pleca la tara. Da, la tara.
Cu cocosi galagiosi,strazi prafuite, ciresi in curte si o vaca in grajd. Sunt actualizata, asa ca accept in curte si o mini piscina, o casa a la Ikea, laptop pe masa si masina de facut paine sa inlocuiasca dibacia mainilor. Vreo 3 prunci cu obrajii rosii sa alerge desculti in noroi, sa mulga laptele direct in gura si sa aiba genunchii zgariati si vanati de la urcatul in copaci. Orasul mare la 10 km distanta unde ne ducem viata sociala si de muncitori ai patriei. Vara la pranz somnul de crescut sa se desfasoare intr-un cort facut din paturi, iar seara sa mancam cina in curte cu salata verde din gradina. Iarna o casa de omat sa ia locul cortului si copiii sa strige "partieeeeeee" pe ulita. Padurea e la doi pasi si ne adaposteste plimbarile lungi de duminica si jocurile de-a ascunselea. Doua case in apropiere in care ne stau parintii, o biserica in sat si o baba sfatoasa la o poarta ce imi interogheaza copiii si mosul ei in curte ce va reprezenta lectia de istorie a odraslelor.
Materiale disponibile: un barbat, 4 parinti, o bucata sanatoasa teren intra si extravilan
Materiale necesare: casa, 3 copii, o baba si un mos, cateva animale si cativa pomi
Deadline:2022
Cu cocosi galagiosi,strazi prafuite, ciresi in curte si o vaca in grajd. Sunt actualizata, asa ca accept in curte si o mini piscina, o casa a la Ikea, laptop pe masa si masina de facut paine sa inlocuiasca dibacia mainilor. Vreo 3 prunci cu obrajii rosii sa alerge desculti in noroi, sa mulga laptele direct in gura si sa aiba genunchii zgariati si vanati de la urcatul in copaci. Orasul mare la 10 km distanta unde ne ducem viata sociala si de muncitori ai patriei. Vara la pranz somnul de crescut sa se desfasoare intr-un cort facut din paturi, iar seara sa mancam cina in curte cu salata verde din gradina. Iarna o casa de omat sa ia locul cortului si copiii sa strige "partieeeeeee" pe ulita. Padurea e la doi pasi si ne adaposteste plimbarile lungi de duminica si jocurile de-a ascunselea. Doua case in apropiere in care ne stau parintii, o biserica in sat si o baba sfatoasa la o poarta ce imi interogheaza copiii si mosul ei in curte ce va reprezenta lectia de istorie a odraslelor.
Materiale disponibile: un barbat, 4 parinti, o bucata sanatoasa teren intra si extravilan
Materiale necesare: casa, 3 copii, o baba si un mos, cateva animale si cativa pomi
Deadline:2022
for R and R , with love
Avem timp.
Avem timp sa ne uitam zilnic la zeci de poze ale oamenilor pe care nu i-am mai vazut de atatia ani, cu care nu am fost si nu suntem prieteni, de existenta carora nu ne intereseaza si simpla curiozitate bolnava ne trimite pe pagina lor.
Nu avem timp.
Nu avem timp sa ne sunam tampitii aia de prieteni ce s-au cunoscut precum si mai tampita vorba zice la nevoie chiar daca stam in tramvai,autobuz zeci de minute si ne uitam pe geam la aceleasi cladiri gri si masini ce stau in trafic si avem in geanta un telefon sau doua cu baterie full.
Urasc facebook-ul, urasc oamenii ce isi pierd minute in sir pe facebook uitandu-se la pozele prietenei prietenului amicei amicului lui Gigel si nu isi suna tampitul prieten sa vada ce dracu face.
Facebookul nu este cauza, ci un motiv si in acelasi timp o consecinta bolnava a decaderii tale morale si a pierderii notiunii de prieten. Cauza esti tu. Du-te dracu!
Avem timp sa ne uitam zilnic la zeci de poze ale oamenilor pe care nu i-am mai vazut de atatia ani, cu care nu am fost si nu suntem prieteni, de existenta carora nu ne intereseaza si simpla curiozitate bolnava ne trimite pe pagina lor.
Nu avem timp.
Nu avem timp sa ne sunam tampitii aia de prieteni ce s-au cunoscut precum si mai tampita vorba zice la nevoie chiar daca stam in tramvai,autobuz zeci de minute si ne uitam pe geam la aceleasi cladiri gri si masini ce stau in trafic si avem in geanta un telefon sau doua cu baterie full.
Urasc facebook-ul, urasc oamenii ce isi pierd minute in sir pe facebook uitandu-se la pozele prietenei prietenului amicei amicului lui Gigel si nu isi suna tampitul prieten sa vada ce dracu face.
Facebookul nu este cauza, ci un motiv si in acelasi timp o consecinta bolnava a decaderii tale morale si a pierderii notiunii de prieten. Cauza esti tu. Du-te dracu!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
