Am ajuns acasa. Dupa 1 an. Am fost cuprinsa de emotii si acum in continuare "every single cell in my body is happy". A fost cel mai lung an.
Interesant este ca nu am tanjit dupa casa. Nu mai simt ca mai apartin acestui loc. Am casa mea cu Cristi, decorata si "festesita",cum mama zice, dupa proprii pitici. Si e la 370 km departare. Pe ai mei i-am vazut tot anul, ne viziteaza ei acum caci noi am ajuns bucuresteni clasici ce fug un weekend la munte, nu-si potrivesc concediul de sarbatori, fac cursuri de calificare in timpul de mers acasa.
Si totusi o parte din mine este aici. Ma regasesc pe mine cand trag o gura din aerul asta.
Am cantat tot defileul, am analizat fiecare schimbare din orasele vecine, am chicotit cand am intrat in orasul meu, iar cand am ajuns in fata blocului a inceput Ozzy sa cante "Mama I'm coming home". Habar nu aveam ca este piesa asta pe cd, e un cd vechi si nebagat in seama! Asta e senzational mai Diaconescule.
Am avut nevoie de cateva minute sa fac un tur sa vad fiecare lucru schimbat din casa, am mancat o ciorba facuta de mama de fasole verde cu rantas si smantana ca doar e ardeleanca si o tocanita de cartofi si carnati si pogacele. Yamy yamy good for tummy! Mi-a aratat apoi mama ce mi-a luat pentru casa, ce draperii mi-a pregatit, fete de masa brodate, inimioare pentru dormitor si accesorii verzi pentru bucatarie. Ma cunoaste doar! I-am revazut toate paharele, farfuriile, supiere; chestii "sticlate", ceramice si tot portelanul, dar le-am vazut din alta perspectiva, cu alti ochi. Inainte nu le acordam atentie, acum le analizez si apreciez pe fiecare in parte. Se vede ca m-am asezat si eu la casa mea. Se vede ca am devenit femeie. Mi-a curatat mama fructe si m-a indopat, mi-a pus si strans masa cum facea mereu cand eram puiu ei mic. Mari zile de rasfat simt ca se apropie cu repeziciune. Tata imi da tarcoale si ma mai intreaba una, alta...doar sa ma mai auda. A inceput bineinteles cu grijile.. cum dorm, sa nu racesc, sa am perne si saltele 9 precum zice povestea. Mama are o grija majora: sa mananc! In rest, relaxati oamenii...ne-am incins la povesti si ne-am pus pe ras. Cand le povestesc ceva bag faza cu "asculta frate", "bai frate". Ei se uita la mine...Nu zic nimic. Doamne ce a facut Bucurestiul din mine!:)))
Cu Andra am vorbit la telefon. E departe si Craciunul asta. Cine o rasfata pe ea?
Stau acum la vechiul meu birou si scriu la si mai vechiul calculator. Pe birou am o zgarietura in forma de semiluna si una dreapta dar mai adanca. Uitasem de ele. Mi-au lipsit! Uitasem de multe chestii din casa. Dar ele sunt acolo...in inima mea. In dreapta pe geam vad muntii unde am hoinarit atata timp si orasul imbracat in haine de sarbatoare. Nu mai sunt clasicele becuri colorate dintre care cateva se ardeau si ramanea spatiul ala liber pe lungul sirag; acum sunt instalatiile alea tip furtun si luminitele ce cad precum stelele cazatoare. Nici vesnica si nelipsita zapada nu este.
Deschid usa stanga a dulapului pentru gunoi si dau sa apas pedala gunoiului. Dar aici e in dreapta gunoiul si nu are pedala. Apas butonul din dreapta de la telecomanda sa schimb posturile. Dar imi apare o chestie ciudata. Aici e in mijloc butonul de schimbat.Imi pun tastatura in brate caci corpul meu e obisnuit cu pozitia "laptopar".
Nu mai apartin locurilor astea. Si reflexele imi sunt setate pe Bucuresti.Dar sunt totusi acasa.
Si e bine.
E atat de bine!