repetitii

Uitam....
Ne grabim sa ne trezim,sa mancam,sa mergem in vacanta,sa ne intoarcem in patul nostru,sa fim pe plac de unde si prima impresie,sa inceapa filmul...sa vedem finalul,sa ne luam pantofii negri cu toc,iar apoi tenesii colorati,sa crestem,sa traim...
Ne grabim prea tare pt a vedea cand colegul plange...cand sotia si-a dat cu putin gloss desi sta in pat in pijamale...ca ieri in locul asta a fost un copac...ca femeia de serviciu are o verigheta pe deget....ca omul asta e in fiecare dimineata in autobuz cu tine si lucreaza la 3 strazi distanta...
Sau poate nu ne pasa....
Ne plangem in fiecare zi de orice piedica intampinata si o transformam intr-o problema existentiala...ne simtim nedreptatiti si asteptam ca lumea sa se opreasca putin in loc,sa ne priveasca si sa ne spuna ca nu meritam ce ni s-a intamplat...ca nu e corect..sa planga putin pt noi,sa ne incurajeze si poate sa ne ia putin din durere.
Si in toata graba asta,indiferenta pt alte suflete compensata de preocupare excesiva asupra propriului suflet....uitam....uitam ca exista lucruri mult mai importante ce au nevoie de atentia noastra...uitam de persoanele care tin la noi...uitam momentele frumoase..uitam ceea ce avem...uitam sa fim recunoscatori si sa multumim.
Si ne amintim.Ne amintim atunci cand suntem la un pas de a pierde.Si atunci incetinim...ne pasa...problemele noastre devin brusc mici sau inexistente....si ne rugam...ne rugam sa mai putem fi recunoscatori si sa mai putem multumi.Iar daca rugile ne sunt ascultate...multumim...ne amintim...si ne pasa...si traim.Dar iar pierdem autobuzul...si iar alergam fara a observa copacul din statie ce maine nu va mai fi aici...iar faptul ca am pierdut autobuzul ne face cele mai ghinioniste persoane...si graba asta ne oboseste atat de mult incat seara adormim inainte sa apucam sa ne facem rugaciunea si sa spunem multumesc.O sa mai incetinim insa pentru ca o sa mai avem atatea de pierdut si vom fi doar la un pas...suficient pt o noua rugaciune.Iar daca rugile nu ne sunt ascultate...nu numai ca blestemam si ne plangem de mila alaturi de lumea intreaga ce trebuie sa planga cu noi....dar uitam..uitam sa multumim ca sunt atatea altele pt care sa multumim.O sa ne amintim si de ele cand vom fi la un pas....si o sa o facem daca pasul se va transforma in pasi.
Da...nu ne pasa..ne grabim..si ne plangem....si uitam...uitam ca pentru ca sa nu mai uitam avem nevoie doar de repetitii...

Da...acum pasul meu s-a marit...si s-a transformat in pasi...si incep sa fac primii pasi asa cum m-ai invatat tu mama....doar ca de data asta inapoi.De la un pas....la cateva sute distanta.Si repet mama,repet pt ca sa nu uit...Si multumesc mama,multumesc...iti multumesc tie si ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a ascultat ruga pe care nici n-am avut timp sa o rostesc.
Si hai sa pasim impreuna mama,asa cum m-ai invatat,paseste si tu mama pt ca sa se transforme sutele in mii.Repeta-ti pasul mama...mai e un pic pana la mie.Si eu voi face la fel...
Si acum eu dau play...pt ca sa pot da iar repeat....la fel sa faci si tu mama...da-i play si apoi tu sa faci repetitii pt bunica...si sa faci pasi multi inapoi alaturi de ea mama...asa cum ea te-a invatat si tu m-ai invatat...doar ca invers...