Copii, ce am invatat din asta?

M-am ales mai mult ca niciodata cu o autocritica severa si putin constructiva. Am uitat sa ma inteleg si sa am rabdare cu mine. Mi-am automutilat sufletul si mi-am creat o inchisoare. Am inchis usa mare din fier si as fi stat o perioada asa pentru ca eu am renuntat la initiativa.
Dar EL s-a inchis cu mine in celula desi el nu stia asta, prietenii mi-au furat cheia si au intrat cu supa calda si miros de libertate. Nu am mai trimis scrisori, nu am telefonat... am acceptat in schimb vizite.
Dupa un timp mi-am dat seama ca imi pierd vremea in inchisoare cand eu am un palat, am realizat ca incep sa imi mutilez si chipul si increderea nu o pierd ci o arunc pur si simplu la gunoi.
Asa ca m-am oprit din autodistrus. Culoarea cerului m-a ajutat. L-am vazut o data..era cu nori din aia mari, albi si pufosi. Nici macar nu aveau vreo forma sau mesaj si totusi ei m-au prins de mana si m-au ridicat. Mi-am dat seama ca nu am mai simtit de mult ploaia pe umeri si pe buze desi o auzeam in fiecare zi din celula, tare mult ploua de la o vreme!
Si dincolo de autocritica cu care m-am obisnuit am reinceput sa fiu mandra de mine.
Am cazut putin si nu mi-a placut chiar daca doar cazand am putut vedea cat de inalt este cerul.
Dar mi-am dorit iar sa ma ridic in picioare chiar daca incercarile esuate de a ma ridica imi provocau rani mai mari.
Vorbeam acum ceva timp despre prietenie. Era o discutie in care erau implicati copii, motiv pentru care s-a ajuns la vorba aia cu prietenii care se cunosc la nevoie. Am avut atunci o 'revelatie' si mi-am dat seama ca de fapt prietenii se cunosc la bucurie. Am incercat sa argumentez putin ca de fapt atunci cand ajutam pe cineva in momentele lui grele o facem de multe ori pentru a ne satisface nevoia de a fi om bun si astfel este de fapt tot o forma de egoism. Iar faptul ca il ajuti iti da o stare de bine pentru ca atunci constientizezi ca tu esti bine, ca nu tu esti cel cu un necaz pe cap si fara sa te bucuri de raul celuilalt, te bucuri pur si simplu ca tie ti-e bine. Suna oarecum aiurea si greu de digerat si inteles pentru copii asa ca am conchis repede si sub privirile nedumerite ale copiilor am incercat sa ii dau un aspect pozitiv teoriei mele spunandu ca eu consider ca e lucru mare sa fii fericit si sa te bucuri sincer pentru fericirea prietenului fara sa i-o pizmuiesti atunci cand tie nu iti merge asa de bine cum ii merge lui. Mi-am intarit-o acum caci mi-am demonstrat-o singura si am invatat-o prin experienta si usor nu e dar sunt linistita ca am reusit sa zambesc cu sinceritate si sa traiesc pt visele prietenilor atunci cand mie imi lipseau.
Dar ce ma face mandra e faptul ca stiu sa invat din momentele astea. Sunt constienta ca suturile in dos reprezinta de fapt un salt si chiar daca in momentele grele doare, ma bucur de durere si stiu sa o indur pentru ca doar asa invat sa ma bucur atunci cand sunt sanatoasa si in special sa ma faca sa mentin starea asta. "Trebuie sa treci prin iad ca sa stii cum arata raiul."
Cred ca acum am ajuns in purgatoriu. Mai poposesc putin aici dar aud neincetat sunete de harfa si ma intreb.....
Am fost singura in asta, ACUM te las, acum vreau sa fim iar amandoi.