G/Doi

Am sta goi amandoi pentru ca in casa ar fi cald. Am privi pe geam si am vedea frigul de afara masurat in gecile groase si chipurile acoperite cu fesuri si fulare colorate ale oamenilor si asta ne-ar face sa ne simtim mai bine. Mi-as pune un maieu si boxerii tai, nu de frig dar nu-mi place atat de goala cand parasim patul. Te-as tine in brate stand in spatele tau, ti-as saruta fata nebarbierita si am sorbi amandoi din ceaiul fierbinte. As bea vodka sa ne incalzim si gadurile, as vrea sa pot sa beau pentru momente ca astea dar ....nu pot. Asa ca bem ceai de fructe. Il acrim cu tine si cu lamaie. Scoti pachetul, eu iau una, tu mi-o aprinzi. Iei si tu una si ti-o aprinzi de la a mea...inca mai pastrezi gestul desi acum ai mereu bricheta ta. Nu o fac prea des ,mai deloc chiar. Nu e obisnuinta asa ca momentul in care o fac ma face sa ma simt mai ...puternica, mai salbatica. Imi va da un aer de femeie ce poate orice...M-as amuza singura pe treaba asta, as fi ironica pe seama mea si totusi...tigara..gesturile pe care le fac atunci cand fumez si mai ales privirea..privirea imi ofera inca sentimenul pe care il aveam la 6, 7 ani cand ii imitam pe adulti fumand folosind bete de inghetata.
As pune o patura pe noi, niste rock vechi si un bol de snacksuri japoneze.
Am povesti despre noi la inceput, ti-as face dezvaluiri si ti-as spune ca la inceput nu m-ai atras si te vedeam copil extremist care asculta Nirvana si fumeaza fara stirea parintilor. Eu voiam un barbat, iar tu pareai pustan cu coditele tale. Ti-as spune ca nu am gasit baiat sa-mi fie si barbat pana la tine. Ti-as spune de setea cu care voiam sa te sarut a doua zi, de instinctele cu care m-am luptat sa-mi pastrez mandria si de pasiunea sarutului tau. Ti-as vorbi despre placere, despre dorinte si pasiunea atingerii tale.
Dar ai inghetat....avem vodka, dar eu nu pot sa beau. Hai mai bine sa ne intoarcem in pat ....acolo putem sta goi amandoi. Ia si snacksurile cu tine.

Niciun comentariu: